Femeia-spectacol
Chiar daca am detine imaginea unui vesmant, pretul sau, numele celui ce 1-a purtat si data la care 1-a purtat, ocazia pentru care a fost facut si numele creatorului sau, nu am sti inca nimic despre legatura dintre om si costumul sau, dintre om si imaginea sa. Uzualele sandaloi nu erau altceva decat niste talpi din lemn, piele sau pluta, prinse cu curele de glezna si de degetul mare. in calatorii, in afara de sandale se mai purtau pantofi cu sireturi in fata. Asa-numitii kothurn, care veneau din Asia, erau formati din doua talpi groase, identice ca forma pentru ambele picioare. Sunt cunoscuti mai ales ca incaltaminte a actorilor de tragedie. incaltamintea femeilor era delicata si felurita.
In aceeasi perioada s-a propagat vestonul modern, numit la origine tweed, deoarece croitorul Humann, care spre 1840 fabrica acesti „saci" neajustati la talie, ii croia din tesaturi usoare ce prove-neau din Scotia, de pe malurile raului Tweed. Vestonul avea revere care se incrucisau si care se inchideau cu nasturi, pentru ca haina sa poata fi bine inchisa pe piept. in 1921, Misia Sert o prezenta pe Chanel lui Diaghilev, iar in 1924 ea concepea deja costumele pentru Trenul albastru, o adaptare de Cocteau, in coregrafia surorii lui Nijinski, cu un decor semnat Henri Laurens si cu celebra cortina a lui Picasso. Piesa Trenul albastru a fost prezentata pentru prima data la teatrul de pe Champs-Elysees, in perioada in care Baletele Ruse constituiau cel mai important eveniment artistic parizian.
Astazi, fermoarul a inlocuit multe alte tipuri de inchizatori, in toate domeniile vestimentare. Elvetianul George de Mestral a propus in 1957 un alt gen de inchizatoare, asa-numitul „scai". in Germania, la Barnau, exista un Muzeu al Nasturilor, in care sunt expusi peste douazeci de milioane de nasturi. in schimb la chinezoaice obiectul pudorii erau picioarele; ele acceptau sa si le arate foarte rar, chiar si propriului sot. in functie de popoare si de epoci, o parte a corpului primeste o valoare de simbol; aratarea (neascunderea) acesteia semnifica o deschidere de sine. Partea respectiva reprezinta fiinta cea mai intima.
Totusi, femeia-spectacol se transforma, treptat, in femeia-pur-si-simplu; dramele domestice devin drame existentiale. E destul sa o amintim pe Natalie Wood alaturi de Warren Beatty in Splendoare in iarba (1961) de Elia Kazan, fara a le uita insa nici pe Jane Fonda si Audrey Hepburn. Ne-au reamintit ca in natura unele lucruri care exista dimineata dispar pana la caderea serii, ca defectul lumii noastre este ca nu stie sa respecte natura si sa foloseasca ceea ce ea ii ofera. Unde vom ajunge? De ce nu stim sa ne bucuram de ce avem? Aceste intrebari si le-a pus si creatorul italian Moschino, care a creat colectii ecologice numite de el, in gluma, ECOuture.
In aceeasi perioada s-a propagat vestonul modern, numit la origine tweed, deoarece croitorul Humann, care spre 1840 fabrica acesti „saci" neajustati la talie, ii croia din tesaturi usoare ce prove-neau din Scotia, de pe malurile raului Tweed. Vestonul avea revere care se incrucisau si care se inchideau cu nasturi, pentru ca haina sa poata fi bine inchisa pe piept. in 1921, Misia Sert o prezenta pe Chanel lui Diaghilev, iar in 1924 ea concepea deja costumele pentru Trenul albastru, o adaptare de Cocteau, in coregrafia surorii lui Nijinski, cu un decor semnat Henri Laurens si cu celebra cortina a lui Picasso. Piesa Trenul albastru a fost prezentata pentru prima data la teatrul de pe Champs-Elysees, in perioada in care Baletele Ruse constituiau cel mai important eveniment artistic parizian.
Astazi, fermoarul a inlocuit multe alte tipuri de inchizatori, in toate domeniile vestimentare. Elvetianul George de Mestral a propus in 1957 un alt gen de inchizatoare, asa-numitul „scai". in Germania, la Barnau, exista un Muzeu al Nasturilor, in care sunt expusi peste douazeci de milioane de nasturi. in schimb la chinezoaice obiectul pudorii erau picioarele; ele acceptau sa si le arate foarte rar, chiar si propriului sot. in functie de popoare si de epoci, o parte a corpului primeste o valoare de simbol; aratarea (neascunderea) acesteia semnifica o deschidere de sine. Partea respectiva reprezinta fiinta cea mai intima.
Totusi, femeia-spectacol se transforma, treptat, in femeia-pur-si-simplu; dramele domestice devin drame existentiale. E destul sa o amintim pe Natalie Wood alaturi de Warren Beatty in Splendoare in iarba (1961) de Elia Kazan, fara a le uita insa nici pe Jane Fonda si Audrey Hepburn. Ne-au reamintit ca in natura unele lucruri care exista dimineata dispar pana la caderea serii, ca defectul lumii noastre este ca nu stie sa respecte natura si sa foloseasca ceea ce ea ii ofera. Unde vom ajunge? De ce nu stim sa ne bucuram de ce avem? Aceste intrebari si le-a pus si creatorul italian Moschino, care a creat colectii ecologice numite de el, in gluma, ECOuture.